Acum vreo doi ani am participat la un workshop susținut de Ana Naie – Food Coach la care am fost cucerită încă de la început de o analogie pe cât de simplă, pe atât de elocventă, folosită de Ana pentru a ne ajuta să ”vedem” mai bine ziua din punct de vedere alimentar și să înțelegem mai bine importanța mic dejunului.
Ne-a invitat Ana să ne imaginăm că ziua noastră e ca drumul de la București la Cluj-Napoca și corpul nostru este vehiculul care ne va duce până acolo. Și ne-a întrebat ce facem prima oară dimineața înainte de-a porni la drum.
Normal că noi, adulți fiind, ne-am dat seama și am înțeles că facem ”plinul mașinii” cu un ”combustibil bun”, ca să fim siguri că ne duce mașina în siguranță până la destinația noastră ☺️ (Pe lângă asta, putem dezvolta analogia și ar fi bine dacă ne-am duce vehiculul și la revizii așa cum facem și cu mașina an de an, dar asta e deja altă discuție).
Mie mi-a plăcut mult povestea Anei, motiv pentru care de atunci fiecare mic dejun a devenit o alimentare cu combustibil din ăla bun ca pentru un drum până la Cluj, că doar ziua e lungă 🙂
Azi dimineață purtam IAR la mic dejun discuții cu puștii mei despre de ce mâncăm ouă cu legume și nu cereale Nesquick cu lapte (nu mă înțelegeți greșit, mai mâncăm și cereale că nu suntem chiar sfinți, dar atât cât putem, evităm).
Și mă gândesc să le povestesc și lor despre treaba cu pregătitul pentru ”drumul lung” care e fiecare zi pentru corpul nostru.
Și-ajung la întrebarea cheie:
– Ei bine, dacă plecăm la drum așa lung, ce e important să facem înainte de a porni în călătoria noastră?
Iar Andrei al meu răspunde prompt si inocent:
– Pipi!
Și uite cum, uitând că grija alimentării mașinii cu combustibil nu e a copiilor, ci a mea, a adultului, am bușit frumusețe de analogie a Anei 😅🤦♀️
